miercuri, 5 ianuarie 2011
Manastiri in Moldova
Manastirea Moldovita - Prin grija Domnitorului Petru Rares in anul 1532 a fost ridicata Manastirea Moldovita. O casa domneasca, chilii, 4 turnuri de aparare si biserica alcatuiesc vestitul ansamblu. Aparata de ziduri puternice cu o inaltime ce depaseste 6 metri, avind grosimea de 1.20 metri, manastirea a capatat in timp un usor aspect de fortareata, dar acest lucru nu rapeste din farmecul cu care este inzestrata Moldovita.
Este stiut faptul ca, anterior ridicarii manastirii, Domnitorul Alexandru cel Bun a inaltat o biserica din piatra cu hramul Buna Vestire, in jurul careia s-a dezvoltat asezarea calugaresca cunoscuta sub numele de Manastirea Moldovita. Din cauza unor ploi puternice, in sec.XVI asezamantul lui Alexandru cel Bun s-a prabusit, ramanind doar cateva ruine, ce pot fi privite si astazi
Moldovita se individualizeaza prin cateva elemente de ordonanta iconografica, prin stilul picturii si prin tonalitatea cromatica dominanta rosu-brun, fata de albastrul Voronetului si verdele Arborei sau de rosul-ocru al Humorului. De asemenea still pictorului Moldovitei poate fi mai degraba comparat cu modul de intelegere plastica al unui grafician, al unui miniaturist, in timp ce la Probota se surprinde expresia unui mantuitor al luminii si umbrei, la Arbore un colorist, iar la Humor un pictor complex - desenator, colorist si luminist in egala masura. In sfarsit in ceea ce priveste ordonanta iconografica, se surprind cateva particularitati, mai ales in pictura exterioara: Facerea pe peretele de vest - stalpi si timpane - al pridvorului, extinderea unor motive ale Juecatii de apoi pe glafurile interioare ale arcadelor pridvorului, lipsa Vietii Sf. Nicolae pe peretele de sud, in sfarsit, Fecioara rugatoare personificare a bisericii, si in acelasi timp, imaginea unei doamne inconjurate de curtea ei, este incadrata de registre de ingeri - nu de serafimi - marcand preferinta pentru concretul personajelor, si mai putin pentru valoarea simbolica a imaginilor.
Biserica detine in patrimoniul sau cateva obiecte de o inestimabila valoare artistica si istorica: pomelnicul si epitrafurile (pomelnicul lucrare de arta prin decoratia sculpturala si in acelasi timp document istoric datorita insemnarilor pe care le cuprinde si cele doua epirtafuri-broderii lucrate in secolul al- XV-lea). Printre cele mai frumoase piese se numara si jiltul domnesc, atribuit perioadei domniei lui Petru Rares. Remarcabil prin proportiile sale, care-i dau o alura monumentala, jiltul este decorat cu stema Moldovei, cu impletituri de linii si flori marunte crucifere.
In clisiarnita este amenajat muzeul manastirii. Sunt expuse aici pretioase piese e mobilier - un tron domnesc care a apartinut lui Petru Rares, cu frumoase motive geometrice si vegetale, stilizate geometric, grupate in lezene pe picioare si in registre pline sau ajurate, pe laturi si pe spatar. Aceasta din urma are in partea superioara, arcuita, o viguroasa rozeta intr-un chenar cu motivul franghiei rasucite, incadrata in doi mici stalpi terminati cu capete de bouri. Se pastreaza de aemenea un epitaf brodat in sec XVII si cateva icoane. Alte odoare sunt raspandite pe la alte manastiri, prin biblioteci si muzee, cum de exemplu, panaghiarul, pastrat la Putna.
Manastirea Sucevita - construita cu patru secole in urma, din porunca domneasca, ca o cetatuie in care sa nu poata patrunde picior de pagan, Manastirea Sucevita, cu zidurile si turnurile sale, cu biserica si sutele de picturi care-i acopera peretii exteriori, este una dintre bijuterile Bucovinei si culme a artei feudale moldovenesti. Legenda locului spune,pentru a motiva misterul unei portiuni de zid lasata nepictata, ca ea a ramas asa din timpul ctitoririi lacasului, cand schela s-a prabusit, iar zugravul a murit ingropat sub resturile acesteia. 
Manastirea Sucevita s-a impus in timp prin grandiosul ansamblu de pictura care reprezinta,dupa spusele cercetatorului francez Paul Henry "testamentul artei clasice moldovenesti".Ea inseamna momentul de tranzitie de la arta infloritoare a secolului al XV - lea si al XVI - lea la cea de declin din secolele al XVII -lea si al XVIII -lea. Impresionanta printre monumentele religioase ale celei de-a doua jumatati a veacului XVI, biserica Manstirii Sucevita, ale carei fatade au fost imbracate initial in decorul luxos din fresca, reprezinta ultima faza a dezvoltarii arhitecturii din epoca feudalismului dezvoltat si pe cea a stilului tratitional specific moldovenesc.
In complexitatea elementelor sale componente, biserica construita intre 1582 - 1584 ca ctitorie a fratilor Gheorghe si Ieremia Movila, primul mitropolit, al doilea - domn al Moldovei in perioada 1594 - 1606 - este unul dintre punctele turistice cele mai vizitate din nordul Molovei.
Ea pastreaza nealterata imaginea gloriei originala a formelor arhitecturale caracteristice din aceea perioada de timp. Situata intr-o frumoasa zona montana, Sucevita are in vecinatate manastiri si biserici a caror valoare istorica si arhitecturala este inestimabila, precum Putna, Moldovita, Humor si Dragomirna.
Manastirea se afla la 16 km de orasul Radauti si la 55 km de Campulung Moldovenesc. La Sucevita se mai poate ajunge astfel :cu trenul pana la Suceava, iar de acolo cu masina.La Suceava exista masini speciale care transporta turistii la manastire.
Manastirea Voronet - construita in numai trei luni si jumatate, in 1488, a fost numita de specialisti "Capela Sixtina din nordul Romaniei". Splendidul "albastru de Voronet", la fel de celebru ca "rosul lui Tizian" si "verdele lui Veronese", continua sa ramana o enigma. Compozitia culorii, care ii confera o prospetime si stralucire iesita din comun, a fost pierduta odata cu moartea autorului ei. 
Nu departe de orasul Gura Humorului, pe valea unui afluent al Moldovei a fost ridicata acum mai bine de cinci veacuri una dintre cele mai frumoase manastiri. Frescele care decoreaza exteriorul si interiorul, originalitatea picturilor si nu in ultimul rind culoarea albastra - atit de albastra - denota genialitatea artistilor moldoveni care cu un acut simt artistic au facut din Voronet simbolul Moldovei.
Varul Domnitorului Rares, Mitropolitul Grigorie Rosca a realizat marea sa ctitorie: pictura exterioara de la Voronet. Devenita atit de cunoscuta datorita coloristicii sale, in special a nuantei de albastru, este principalul punct de atractie. Armoniile tonale, nuantele si culorile sint in realitate cele care cu sensibilitate artistica, artisti zugravi le-au filtrat din mediul natural.Asa cum este de albastru cerul la Voronet, asa au incercat sa-l reproduca pe peretii sfintei biserici. In acest mod ei au reusit sa creeze o unitate indistructiva intre peisaj si pictura exterioara a bisericii. In plus, in functie de accentele de culoare si de conturul pe care le-au folosit au reusit sa demonstreze ca si atunci cind privesti de la distanta poti percepe cu claritate siluetele desenate.
Din punct de vedere arhitectural manastirea este asemanatoare cu celelate biserici construite in perioada domniei lui Stefan cel Mare. Ridicata pe un plan trilobat, avind turla deasupra naosului si acoperis fragmentat, edificul va primi o mare nota de originalitate prin decoratie. De forma semicirculara, absidele pastreaza elemente decorative originale: firide alungite si ocnite sub cornise. Doua baze suprapuse inalta turla decorata la rindul ei in acelasi fel. Elementele de factura gotica sint prezente in ancadramentele ferestrelor. Chenarele de piatra care inconjoara usile de patrundere in lacasul sfant dispuse pe laturile de nord si sud ale pridvorului contin elemente de decoratie in stil gotic si renascentist. O bolta semicilindrica transversala incoroneaza pridvorul. Doua ferestre mari lasa lumina sa patrunda in aceasta incapere. Acestea au fost asezate deasupra usilor. Pronaosul este acoperit si el de o bolta in forma de calota. Mulururi in arc frint incadreaza portalul de intrare in pronaos. La randul ei o usa incastrata in peretele despartitor face posibila trecerea din pronaos in naos. Arcele moldovenesti si pandantivii sutin cupola naosului si turla. Alungita si acoperita cu o bolta in forma de sfert de sfera, absida altarului se deosebeste de celelate abside.
Fatada de vest cu impresionanta scena a Judecatii de Apoi este alcatuita compozitional pe patru registre. In partea superioara se afla Dumnezeu Tatal , registrul al doilea cuprinde scena Deisis incadrata de apostoli asezati pe scaune. De la picioarele Mintuitorului porneste un riu de foc in care pacatosii isi afla chinurile. Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfintului Duh simbolizat in forma unui porumbel, Sfinta Evanghelie si Protoparintii neamului romanesc- avind spre nord un grup de credinciosi calauziti de Sfintul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredinciosi care primesc dojana lui Moise. In registrul al patrulea, la mijloc, apare cumpana care cintareste faptele bune si pe cele rele, lupta dintre ingeri si demoni pentru suflete; in zona de nord raiul, iar in cea de sud iadul.
Manastirea Humor La o distanta de 5-6 km de oraselul Gura Humorului, in pitorescul sat Manastirea Humorului, Judetul Suceava, pe coama unei coline, inconjurata de arbori si pajisti, este asezata biserica manastirii Humor, una din cele mai vestite ctitorii ale evului mediu romanesc.
Biserica a fost zidita in anul 1530 de Toader Bubuioga, mare logofat si membru al divanului Moldovei si, sotia sa, Anastasia. Sfantul locas se inalta la o distanta de vreo 300 de metri de ruinele unei mai vechi biserici manastiresti a crei constructie a fost realizata inca de pe vremea lui Alexandru cel Bun (1400-1432).
Din punct de vedere al arhitecturii, biserica manastirii Humorului se inscrie fara ezitare in seria monumentelor specifice lui Petru Rares, adica aduna acele noutati proprii acestei vremi integrate tipului deja efinit in vremea exceptionalei dezvoltari de sub domnia Sfantului Stefan cel Mare.
Astfel pridvorul isi gaseste o frapanta asemanare cu acela de la Moldovita; boltirea de asemenea, procedeaza din aceleasi principii constructive ca si la Moldovita, dar solutiile sunt mai simple - am spune mai modeste - asa cum se cuvenea la o ctitorie boiereasca prin comparatie cu una domneasca. Pana si etajarea camerei mormintelor si amenajarea tainitei in nivelul superior, comunicand printr-o scara in mel cu gropnita propriu-zisa, este asemanatoare. In mod asemanator ancadramentele de piatra profilata - usi si ferestre- fac parte din ceasi familie- gotice, contaminate de elemente de Renastere, dar sunt mai putine si mai rare decat la celelalte doua ctitorii domnesti - Probota si Moldovita. Doar pictura, desi nu a dispus de celeasi spatii si intinderi, s-a inscris la un nivel tot a tat de spectaculos ca si al celorlalte doua ctitorii mai
sus amintite, daca nu chia chiar depasind intrucitva pe aceea Moldovitei.
Arhitectura monumentului sacru de la Humor prezinta un interes aparte. Aici apare, pentru prima data in constructia bisericilor din Moldova, pridvorul deschis si o incapere noua la etaj numita tainita, care se suprapune camerei mormintelor.
Din pridvor, se patrunde in pronaos, iar, mai departe, in camera mormintelor si naos. Spre rasarit, biserica se termina prin absida de forma circulara a altarului, despartit de naos printr-o foarte veche catapeteasma, exceptionala sculptura in lemn.
Ordonanta iconografica, in liniile ei mari, este aceea traditionala, canonica. Analizele comparative inca nu au ajuns la stadiul sa permita sesizarea tuturor nuantelor de limbaj simbolic, dar pare ca logofatul Teodor Bubuioc nu ar fi avut nimic special de spus posteritatii, cum de exemplu au avut Luca Arbore, cel nedreptatit si reabilitat simbolic de nepoate sa, Ana, cu ajutorul zugravului Dragos Coman pe peretii ctitoriei sale, sau logofatul Tautu, cel care a tinut sa-si afirme culura, gustul si prestigiul, punand sa i se ridice un paraclis de curte unic prin originalitatea formelor si bogatia podoabei sculptate.
Manastirea Arbore In anul 1503 Luca Arbore (Portar al Sucevei) isi inalta cu ajutorul domnului sau o biserica in satul ce-i poarta azi numele. Constructia a fost inceputa in a doua zi a lunii aprilie si a fost terminata in acelasi an, pe 29 august. Biserica poarta placa comemorativa dedicata Sfantului Ioan Botezatorul.
In 1523 "in luna lui aprilie, in cetatea Harlaului, Stefan Voda (Stefanita Voda) au taiat pre Arburie hatmanul, pe carile zic sa-l fi aflat cu hiclenie" (Grigore Ureche). Asa a sfarsit Luca Arbore, unul dintre marii boieri ai lui Stefan cel Mare, sfetnicul de seama a lui Bogdan al III-lea, tutorele lui Stefanita Voda.
Conceputa si construita intr-o forma simpla, pornind de la ideea unei biserici de tip longitudinal, te uimeste prin marea sa stilizare. Prelungirile zidurilor laterale legate printr-un lat arc semicircular, delimiteaza in exterior, pe fatada apuseana, o mare nisa, destinata, se pare, lacasului clopotelor. Mesterii lui Arbore au realizat pereti drepti, cu imense suprafete netede, au introdus calote in naos si pronaos eliminind semicilindrul initial. Arcadele joase, fara spirale, pantele si sistemul de arce modovenesti, toate confera bisericii proportii elegante, dovedind o constructie
de o mare valoare. La scurt timp dupa terminarea lucrarilor de la Arbore, la 8 septembrie, aceiasi mesteri au ridicat si la Reuseni pe locul unde se spune ca a fost taiat capul lui Bogdan Voievod - ultima ctitorie a lui Stefan cel Mare - aidoma bisericii de la Arbore. Dupa 38 de ani de la ridicarea bisericii Arbore, la initiativa Anei - sora lui Arbore - mai precis in anul 1541, se va realiza ansamblul de pictura interioara si exterioara. Ceea ce impresioneaza in mod deosebit in pictura bisericii este calitatea ei decorativa, coloritul cald si luminos, ritmul si eleganta extrema a
siluetelor. Intreaga pictura emana un aer de sinceritate, fiind unul dintre cele mai laice fenomene din arta medievala moldovenesca. Autorul principal al picturii - Dragos Coman - din Iasi, nu este un cleric, ci un exponent al lumii laice. Si iata ca acest lucru se vede prin spontaneitatea picturii, prin transparenta culorii, aidoma unei acuarele, in constructia siluetelor care au uneori gesturi si atitudini necanonice.
Nu putem sa nu remarcam tema din interiorul bisericii Cavalcada imparatului Constantin zugravita la vedere, pe peretele de vest al pronaosului, si Marea rugaciune de la abside. Zugravul de la Arbore, ingenios, a mai adaugat pe fatada de sud o noua Rugaciune. A plasat aceasta rugaciune in dreapta usii spre a face, in mod simbolic - pandant scenei Asediului pictata in stinga usii. Printre sfintii zugraviti figureaza Ioan cel Nou, iar in fruntea lor, caz unic in iconografia bizantina, imparatii Constantin si Elena, considerati, dupa cum se stie, inca din veacul al XV-lea, printre marii protectori ai Moldovei.
Manastirea Bogdana Inceputurile manastirii si ale bisericii Sfantul Nicolae se pierd in negura vremurilor, in perioada de constituire a statului feudal moldovean. De-a lungul vremii, acest monument arhitectural de o frumusete aparte a indeplinit un rol istoric, religios si cultural deosebit. In ciuda intemperiilor vremii, biserica a rezistat peste veacuri cotropirilor tatare si turcesti, jafurilor, razboaielor si dominatiei hasburgice, constituind de-a lungul timpului o garantie a spiritului national romanesc.
Daca in Transilvania prima manastire a fost Hodos (Bodrog), amintita in 1117 intr-o scrisoare a regelui Bela al III-lea, iar in Tara Romaneasca manastirea cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a lui Negru Voda, in Moldova avem manastirea Sfantul Nicolae, ctitorita de Bogdan I.
Monument de arhitectura, biserica Sfantul Nicolae a fost zidita, de voievodul Bogdan Voda (1359-1365), ca multumire adusa lui Dumnezeu pentru izbanda in lupetele ce le-a purtat pentru a pune bazele unui stat liber si independent la rasarit de Carpati, in Tara Moldovei. Acest sfant locas de inchinare avea sa-i fie si necropola atat lui, cat si urmasilor familiei sale, aici fiind ingropati domnitorii Moldovei pana in timpul lui Alexandru cel Bun, dar si rudele familiilor domnitoare.
In timpul domniei lui Alexandru cel Bun, biserica a devenit locas episcopal, episcopii avandu-si resedinta in incinta manastirii. Unii istori afirma ca manastirea Bogdana a fost resedinta mitropolitana, pana la 26 Iulie 1401 cand Mitropolia Moldovei a fost recunoscuta oficial de catre Patriarhia de la Constantinopol si scaunul mitropolitan a fost mutat la Suceava.
In 1775, cand nordul Moldovei a fost ocupat de hasburgi, manastirea a fost desfiintarta, iar biserica Sfantul Nicolae a ramas biserica episcopala pana in 1782, cand episcopia a fost transferata la Cernauti. Prin mutarea episcopiei la Cernauti, in 1782, biserica Sfantul Nicolae a fost transformata in biserica parohiala, de mir, o parte din chiliile existente in jurul bisericii au fost demolate, iar o alta parte transformate in grajduri pentru caii garnizoanei austriece stationata aici.
Dupa 1918, cand Bucovina a fost eliberata, manastirea Bogdana nu a mai fost reinfiintata, iar biserica Sfantul Nicolae a ramas biserica parohiala pana in ultimile decenii ale secolului XX-lea cand a fost inchisa de regimul comunist, fiind considerata monument istoric.
Manastirea a fost redeschisa la 6 Decembrie 1992, cand a fost instalat, primul staret al manastirii de dupa 1775, in persoana arhimandritului Teodor Pavlo. In anul 1996 staretul Teodor s-a mutat la cele vesnice, in locul sau fiind ales parintele arhimandrit Iustin Dragomir.
Noul staret a accelerat ritmul lucrarilor in curs de desfasurare si a inceput unele noi, astfel ca in 1996 a fost inlocuita catapeteasma degradata din lemn de tei a bisericii Sfantul Nicolae cu una noua din lemn de stejar si a inceput constructia unui corp de chilii cu arhondaric, terminat in 1998. Tot in 1998 a fost terminata si acoperita cu tabla de cupru, noua biserica, cu hramul Sfantul Leontie.
Arhitectura bisericii Sfantul Nicolae. Biserica Sfantul Nicolae este prima constructie religioasa de piatra din Moldova, pastrata in forma ei originala, nealterata pana astazi, fiind considerata un adevarat document de nastere a arhitecturii Moldovei.
Biserica Sfantul Nicolae aminteste de zbuciumatele vremuri legate de intemeierea statului feudal moldovean si constituie expresia unei admirabile sinteze artistice intre arhitectura romanica, gotica si bizantina. Dispozitia generala a planului prezinta caracteristicile basilicii romanice cu cor si cu absida. Tendinta de a frange unele arcuri si bolti sunt caracteristice arhitecturii gotice, iar specific arhitecturii bizantine este delimitarea spatiului interior in altar, naos, pronaos si pridvor.
Pictura bisericii Sfantul Nicolae. Istoricul afisat in biserica consemneaza ca, probabil primul strat de pictura dateaza din primele decenii ale sec. XIV-lea, din vremea lui Alexandru cel Bun. In timpul voievodului Alexandru Lapusneanu, in anul 1558, se inregistreaza un nou strat de pictura. Un Alexandru Lapusneanu trelea strat de pictura ar fi din anii 1745-1750, in timpul episcopului Iacob Putneanul. Frescele ajunse in aceasta ultima faza sunt acoperite cu o pictura realizata in tempera, de pictorul bucovinean Epaminonda Bucevschi in anul 1880.
In tabloul votiv, pictat in naos, Alexandru Lapusneanu alaturi de Bogdan I si de Alexandru cel Bun, se afla si Stefan cel Mare, dovada a executarii picturii in timpul sau.
Mormintele. Alegertea bisericii Sfantul Nicolae ca loc de odihna a domnitorilor este dovada incontestabila a primei biserici de piatra din Moldova. Astfel, in naos se afla 7 morminte. Primul mormant, in coltul sud-estic al naosului este al lui Bogdan I. Pe aceasi latura a naosului este inmormantat si Latcu Voievod. In apopierea mormintelor lui Bogdan I si a lui Latcu este un mormant cu inscriptia lespezii funerare stearsa, fiind amplasat la nivelul pardoselii si nu deasupra ca celelalte. Dupa dimensiunea pietrei funerare se presupune ca aici a fost inmormantata o femeie, poate chiar Maria sotia lui Bogdan I sau Ana, sotia lui Latcu. Pe de alta parte istoricul Stefan Gorovei sustine ca acest mormant apartine lui Petru I, acesta nefiind inmormantat la Probota. El isi argumenteaza opinia prin faptul ca la Radauti, pana la Alexandrul cel Bun, erau inmormantati voievozii conform succesiunii lor la tron, astfel ca dupa Bogdan I si Latcu urma Petru I, deci mormantul acestuia urmand celui lui Latcu.
Langa peretele nordic sunt 4 morminte ale lui Stefan I, Roman I, Bogdan, fratele lui Alexandru cel Bun si Bogdan, fiul lui Alexandru cel Bun. In pronaosul bisericii, se afla 3 morminte. Pe latura nordica se afla mormantul Doamnei Stana, sotia lui Bogdan al III si mama lui Stefanita Voda si mormantul Anastasiei fiica lui Latcu. Inaintea usii pronaosului se afla piatra de mormant a episcopului Ioanichie, mort in 1504.
Sfantul Ierarh Leontie. Tot in pronaosul bisericii se afla si moastele Sfantului Ierarh Leontie. Sfantul Leontie s-a calugarit la Manastirea Bogdana sub numele de Lavrentie, iar mai tarziu, primind harul preotiei, s-a retras in codrii Radautilor, unde a ridicat o biserica din lemn cunoscuta sub numele de Schitul lui Lavrentie sau Schitul Laura, una din cele mai vechi sihastrii din Nordul Moldovei. In timpul domniei lui Alexandru cel Bun el devine ierarh al Episcopiei de Radauti. Dupa un timp nu prea indelungat s-a retras din scaunul episcopal, reintorcandu-se la sihastria sa de pe Valea Putnei, unde a imbracat Marea Schisma monahala sub numele de Leontie. Murind la scurt timp dupa aceasta, a fost inmormantat de
ucenicii sai in biserica de lemn a schitului Laura. Moastele Sfantului Leontie, inzestrate de Dumnezeu cu darul facerii de minuni, au fost mutate in catedrala episcopala de la Radauti.
Dupa intemeierea statului si totodata a manastirii Bogdana, aici au fost puse bazele invatamantului religios din Moldova, prin infiintarea unei scoli. Nucleul acestei scoli era constituit din calugari si printre ucenicii calugarilor erau si mireni care deprindeau stiinta scrisului si a cititului pentru a deveni logofeti ai Cancelariei domnesti sau de dascali ceruti de treburile Cancelariei episcopale.
Manastirea Bogdana prin activitatea culturala desfasurata aici, inca de la intemeierea ei in primii ani ai constituirii statului feudal moldovean, prin scoala manastireasca si apoi prin tipografia ale carei carti au ajuns in Maramures si Ardeal si prin atelierele manastirii, s-a dovedit a fi un adevarat centru cultural, contribuind la mentinerea unitatii de neam, de limba si credinta a romanilor.
Prin calitatile artistice, arhitecturale si decorative, manastirea Bogdana este astazi unul din monumentele reprentative ale patrimoniului artistic si cultural ale Romaniei, fiind inclusa in patrimoniul UNESCO, dovedind o veche si adanca traire a neamului nostru cu Divinitatea.
Manastirea DragomirnaPrintre blandele coline ale Bucovinei, in apropiere de fosta capitala a Moldovei si resedinta a mitropolitilor, printre dealuri mult impadurite se afla Manastirea Dragomirna. Vestita ctitorie a marelui mitropolit si distins carturar Anastasie Crimca, se inalta aici de peste veacuri ca o marturie pentru zbuciumul trecutului moldovenesc, pentru iscusinta si dragostea de frumos a oamenilor de pe aceste meleaguri. Focar de spiritualitate crestina si de veche cultura in trecutul romanesc, Manastirea Dragomirna este renumita nu atat prin vechimea sa, ci mai ales prin originalitatea stilului, prin eleganta si sobrietate, astfel ca in fata maretiei ei ramane uimit atat evlaviosul inchinator cat si istoricul sau omul de cultura, venit sa citeasca in vechimea zidurilor evolutia spiritualitatii romanesti.
Numele manastirii vine de la mosia Dragomiresti, daruita in anul 1587 de Petru Schiopul tanarului ostas Ilie Crimca - viitorul monah Anastasie - pentru o slujba facuta acestuia in timpul navalirilor cazacesti. Fiu al negustorului sucevean Ioan si a cneaghinei Cirstina, Crimca renunta la cele pamantesti si imbraca haina monahala la Manastirea Putna. Pentru ravna sa de a-si plivi ogorul sufletului dupa "Vietile Sfintilor", neprecupetind nici o osteneala de a adanci talcul cartilor sfinte, in scurt timp, Anastasie Crimca este numit arhimandrit si egumen la Manastirea Galata (1588). Nu mult dupa aceea, in anul 1600, este ales episcop de Radauti si cu ocazia intrarii lui Mihai Viteazul in Moldova, ii depune acestuia juramant de credinta. Va ajunge apoi episcop de Roman (1605), iar din 1607 pana in 1629 pastoreste Mitropolia Moldovei si Sucevei. Moare in 1631.
In anul 1602, Anastasie Crimca construieste la mosia sa Dragomiresti, cu ajutorul rudelor sale Lupu si Simion Stroici, o biserica mica numita "a schitului", care in prezent se afla in cimitir. Zidita din piatra, imbracata pe alocuri cu caramida smaltuita, biserica are deasupra usii de intrare pisania in limba slavona, care arata ca "smeriti servi si inchinatori ai Sfintei Treimi, chiar Anastasie Crimca, fost episcop de Radauti, domnul Lupu Stroici, Mare Logofat si fratele lui, domnul Simion - Mare Vistiernic" au zidit biserica cu hramul Sfintilor Enoh, Ilie si Ioan Teologu "in anul 7110, iulie 27" (27 Iulie 1602). Ea are dimensiuni reduse (10,5 metri lungime, 4,88 metri latime si 10,76 metri inaltime), fiind atat de mica incat
se trece din pridvor direct in naos, iar usa diaconeasca dinspre miaza-zi lipseste. In jurul acestei biserici s-au asezat primii calugari, iar dupa terminarea bisericii mari s-a construit un corp de chilii cu paraclis, ale caror ruine se vad si astazi in incinta pe laturile de nod si de vest.
Biserica mare, ce se ridica intre ziduri de cetate plutind ca o nava printre brazi unduitori e "inalta si ingusta ca o frumoasa cutie de sfinte moaste" incat "vederea ei e o uimire de bucurie" (Nicolae Iorga) si totodata "cel mai maret altar de rugaciune si mangaiere ridicat vreodata de vreun ierarh pe pamant romanesc" (arhimandrit Ioanichie Balan). Are un plan dreptunghiular, mult alungit, fara abside laterale si constituie pentru ctitor "un titlu vecinic de glorie" pentru ca nimeni inainte de el nu a indraznit sa ridice un edificiu de 42 de metri inaltime pe o baza de doar 9,60 metri. Biserica este inconjurata pe la mijloc de un brau torsada, care imparte fatadele in doua registre. Ca element arhitectural, braul
apare pentru prima data in Tara Romaneasca la manastirea Curtea de Arges, cu deosebirea ca acolo impletirea este continua si in acelasi sens, iar la Dragomirna e intrerupta si alternativa. Incepand cu biserica de la Dragomirna, braul devine un element des utilizat in arhitectura moldava. Dogmatic, braul aminteste de Sfanta Treime sau de cele trei virtuti crestine: credinta, nadejdea si dragostea. Braul are insa si o semnificatie istorica. Mitropolitul ctitor, traitor al unirii lui Mihai Viteazul, lasa astfel un testament, indemnand romanii din cele trei tari sa pastreze unitatea de credinta ortodoxa, daca cea politica nu a dainuit.
Turla bisericii incununeaza intregul ansamblu, ca element aparte, ca o emblema. Are o forma octogonala si este asezata pe trei baze, cea de jos patrata si celelalte doua stelate in douasprezece colturi. Patru dintre fetele octogonului sunt strapunse de cate o fereastra cu ancadrament gotic, iar celelalte patru fete sunt sprijinite de cate un contrafort; acoperisul are forma de clopot. Se distinge aici si braul din toruri rasucite, dintre care unele sunt netede si altele sculptate marunt. Restul spatiului este decorat cu placi cu motive geometrice si rozete stilizate, "trandafirasi din piatra inflorind darnic orice coltisor" (Nicolae Iorga) si contrasteaza cu sobrietatea zidurilor.
Prin doua usi laterale, spre sud si spre nord, sapte trepte conduc in pridvorul bisericii, urmand ca de aici pana la altar sa se insumeze altele sapte. Simbolistica acestei cifre este vasta si in cultura laica si in cea religioasa, semnificand perfectiunea si implinirea. Este de ajuns sa amintim de cele sapte zile ale Creatiei, de cele sapte daruri ale Duhului Sfant sau de cele sapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe.
Pridvorul poligonal cu absida, cu trei ferestre mari cu menouri se inalta ingust ca un turn, iar bolta lui, o semicalota sferica este o adevarata broderie de nervuri cu intretaieri marcate de placi decorate cu motive florale si geometrice.
Un portal cu larg ancadrament dreptunghiular inchis cu o usa de fier ferecata, daruita bisericii de egumenul Hariton (1890) face trecerea in pronaos. Acesta, cu patru trepte deasupra nivelului pridvorului este luminat de patru ferestre mai mici decat cele din incaperile precedente si este marcat de acelasi motiv al braului impletit - sub forma de coloane verticale. Bolta alcatuita din doua calote inegale se prezinta ca o adevarata broderie de piatra. Fiecare calota este impartita in opt fragmente de arce incrucisate, marcate la intretaieturi si la mijlocul fiecarui fragment de rozete in relief plat. In pronaos se afla mormantul mitropolitului Anastasie, acoperit cu o piatra simpla, fara inscriptie, ridicata cu vreo 20 de centimetri de la nivelul pardoselii. Dupa modelul muntenesc, incetatenit intai la Galata, pronaosul nu mai este despartit de naos printr-un zid strapuns de un portal, ci de o tripla arcada sprijinita pe stalpi: doi in torsada si doi octogonali pe baza patrata, intre care intrarea este inaltata cu doua trepte.
Naosul este dominat de turla Pantocratorului, ingustata succesiv cu doua randuri de arce, care formeaza la baza ei patru pandantive. Intre naos si altar este o diferenta de 40 de centimetri, concentrata intr-o singura treapta, inalta ca o estrada. Largimea altarului se reduce treptat, iar absida propriu-zisa se contureaza prelungita, acoperita cu o jumatate de calota elipsoidala. Toata aceasta compozitie arhitecturala accentueaza caracterul altarului de element esential al edificiului. Dragomirna este pictata in fresca doar in naos si Sfantul Altar, ramanand insa necunoscut daca pridvorul si pronaosul au fost vreodata pictate. Cel mai probabil frescele s-au distrus in 1653, in timpul atacului cazacilor
lui Timus Hmlenitki. Iata ce spune cronicarul Miron Costin: "intai asupra Dragomirnei cu pusti au mers si au batut-o si daca i s-au inchinat toate odoarele si vesmintele in joc au dat... si nu ca crestinii ci mai rau decat paganii s-au purtat la acea manastire".
Stilul picturii il urmeaza indeaproape pe cel al celei de la Sucevita. A fost realizata de patru pictori ale caror nume au fost descoperite de catre Sorin Ulea in altarul bisericii: popa Craciun, Maties, popa Ignat si Gligorie, nume romanesti care reflecta in ortografia lor un fonetism specific moldovenesc. S-au distins doua stiluri: unul monumental, cu un desen elegant si unul mai apropiat de miniatura, usor de sesizat in portret. Un element caracteristic este incercarea de sugerare a spatiului (Cina cea de taina). Se reuseste totodata diferentierea planurilor in peisaj. Cea mai importanta in acest sens este scena Inaltarii din bolta altarului, unde se reda senzatia de adancime a spatiului prin realizarea planurilor succesive si micsorarea progresiva a obiectelor si personajelor in functie de distanta la care sunt reprezentate. Pictura are caracter narativ, dat de descompunerea pe secvente, care pot fi citite intocmai unei istorii in imagini. Pentru a exemplifica, urmarim tablourile din scena Rastignirii (aflata pe peretele sudic): Tragerea hainelor la sorti, Mantuitorul cu otet, Rastignirea Domnului intre talhari, Maica Domnului cu mironositele si Sfantul Ioan tanguindu-se la picioarele Crucii, Iosif din Arimateia cerand trupul de la Pilat, Coborarea de pe Cruce, Maica Domnului, Iosif, Nicodim, Sfantul Ioan si doua femei mironosite plangand, Ungerea trupului lui Iisus.
Savanta realizare a arhitecturii orienteaza privirea catre turla, dominata de un Pantocrator Atoatecuprinzator si lasa impresia ce ea " ... se sprijina mai putin pe zidarie, fiind parca atarnata cu un lant de aur de inaltul cerului " (P. Comarnescu). Urmeaza apoi pe peretii turlei liturghia ingereasca si ordinele ierarhiei ceresti: serafimii, ingerii, profetii si apostolii iar cele patru pandantive cei patru Evanghelisti.
Pe peretii naosului sunt reprezentate scene ale Noului Testament: spre nord - ruga si scena din gradina Ghetsimani, Iisus la Pilat si Invierea, iar spre sud minunile, Botezul si Rastignirea. Registrul inferior este dedicat sfintilor militari: Sfantul Gheorghe, Sfantul Dimitrie, Sfantul Teodor Stratilat, Sfantul Nichita, Sfantul Procopie, Sfantul Iacob Persul, Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfantul Mercurie. In glajurile ferestrelor apar sfinti puternici si stalpnici: Sfantul Prooroc Ilie Tezviteanul, Sfantul Ioan Stalpnicul, Sfantul Onufrie, Sfantul Petru Athonitul la gura pesterii, sfintii Antonie, Daniil si Teodosie, stilpnicii, iar in acolada serafimii. In arcurile etajate din bolta altarului frizele de medalioane reprezinta figuri de
ierarhi, pustnici, prooroci apostoli si arhangheli.
In bolta absidei principale a altarului erminia cere sa fie pictata Maica Domnului. La Dragomirna insa s-a optat pentru scena Inaltarii - o vasta fresca ce se desfasoara pe mai multe planuri. In primul registru, Maica Domnului este inconjurata de cetele dreptilor, proorocilor si apostolilor, iar in planul doi se disting trei cetati cu arhitecturi specifice. Al doilea registru il are in centrul sau pe Isus Hristos inaltandu-se la cer, purtat de doi ingeri, inconjurat de serafimi, iar al treilea registru prezinta doi ingeri deschizand portile cerului si Sfanta Treime neotestamentara. Pe peretii altarului - Aducerea Cortului Marturiei si sfintii diaconi, episcopi si ierarhi. Catapeteasma este alcatuita din cinci randuri de icoane. Pe usile imparatesti se afla scena Buneivestiri si cei patru Evanghelisti, iar pe cele diaconesti Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Cele patru icoane mari, numite "imparatesti" reprezinta pe Mantuitorul Arhiereu, Maica Domnului Imparateasa cu pruncul, Pogorarea Sfantului Duh si pe Sfantul Nicolae; dedesubt se afla patru icoane mai mici: Mantuitorul cu Luca si Cleopa, Maica Domnului cu Elisabeta, Petru salvat din valurile marii si o minune a Sfantului Nicolae. Deasupra icoanelor imparatesti se gasesc cele douasprezece praznice de peste an, icoana Deisis si cei doisprezece apostoli, Maica Domnului cu pruncul inconjurata de prooroci si Mantuitorul rastignit, alaturi fiind Fecioara Maria si Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan. Nu s-a pastrat catapeteasma originala a Dragomirnei, ea fiind astazi la biserica Arbore, cea actuala fiind adusa in 1793 de la Solca. Este lucrata in lemn de tisa, sub influenta stilului rococo central-european, bogat sculptata si aurita.
Actualele strane dateaza din 1976. Mult mai recent, din 2002, este iconostasul care incadreaza icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului si baldachinul care adaposteste moastele Sfantului Mucenic Iacob Persul, aduse la Dragomirna in 1697, dupa cum mentioneaza antimisul de matase in care se pastrau: "anul 7205, Sava mitropolit".
Zidurile de aparare care inconjoara manastirea si "turnurile inalte cum nu se mai vad la vreo manastire a neamului nostru" (Nicolae Iorga) ii confera aspectul unui castel medieval. In centrul laturii de sud, turnul portii, cel mai inalt (22,8 metri), sprijinit de doua contraforturi incadreaza deschiderea gangului intrarii, suprapuse de pisanie si stema Moldovei. Capul de bour este incadrat se acelasi motiv al braului impletit, iar mesajul arata ca s-au terminat aceste ziduri ridicate pe cheltuiala domnitorului Miron Barnovski, "cu binecuvantarea arhiepiscopului Anastasie Crimcovici si mitropolit al Sucevei in anul 7135, august 30" (1627). Gangul intrarii, boltit, este brazdat de nervuri decorate cu rozete si motive
vegetale stilizate. Doua picturi mai noi, reprezentand-o pe Maica Domnului cu Sfintii Arhangheli si Sfanta Treime la stejarul din Mamvri strajuiesc intrarea de o parte si de alta a gangului.
Intre turnul arhimandritului si turnul clopotnita se afla vechea igumenie. Peste doua randuri de beciuri boltite se inalta sala gotica, cu patru bolti strapunse de nervuri, sprijinite pe console in colturi si pe un singur stalp octogonal in mijlocul incaperii. Sala, folosita ca staretie, trapeza, scoala de miniatura, biserica de iarna, este astazi muzeul manastirii Dragomirna.
Manastirea ProbotaEste prima ctitorie a domnitorului Petru Rares, ridicat în 1530 pe locul consacrat de o bisericuta din lemn (1398) si alta din piatra (in jur de 1440) ale carei urme se mai vad în vecinatate. "Probota" inseamna fratie.
Arhitectura: edificiul monumental, armonios, elansat, cu turla deasupra naosului, pridvor inchis de inalte ferestre gotice cu chenare din piatra cioplita, abside poligonale marcate de arcade oarbe si ocnite, soclu prelungit cu banca de jur-împrejur. Ziduri de aparare înalte de 6 metri, turnuri patrate si casa domneasca întregesc ansamblul monahal cu elemente ale arhitecturii civile moldovenesti - printre putinele piese din secolul al XVI -lea care mai exista. Continua lucrarile de restaurare.
Pictura interioara originala (1532) s-a pastrat în mica masura, suficient pentru a starni totusi admiratie. Judecata de Apoi (din pridvor) este introdusa aici pentru prima data în Moldova de varul voievodului Petru Rares, egumentul manastirii, viitor mitropolit, carturarul Grigorie Rosca. Este ampla, pe bolta, compozitia este inconjurata de simbolurile zodiacului. Sinoadele si Calendarul (menologul) mai pot fi urmarite în pronaos asa cum au fost concepute initial, insa Tabloul votiv (Petru Rares, Doamna Elena, Ilias) a suferit chiar doua interventii, in jur de 1550 si 1844.
Manastirea probota este una dintre primele biserici moldovenesti, zugravite la exterior (1532). Faptul ca fresca nu s-a pastrat in cele mai bune conditii, ca la celelalte monumente moldovenesti desi conditiile climaterice sunt asemanatoare, se datoreaza probabil unei insuficiente cunoasteri a tehnicii de fixare a culorilor, problema rezolvata dupa trei ani, la Humor. Mai sunt urme din Imnul Acatist (Asediul Constantinopolului), din Arborele lui Ieseu si figura vaga a lui Grigorie Rosca.
In gropnita bisericii se afla mai multe pietre tombale, printre care ale voievodului Rares, doamnei sale Elena, a lui Stefanita. Din marmura alba, ele poarta o bogata decoratie în proces de transformare: pietrarii trec de la elementele geometrice la cele accentuat florale, inovatie care le fac reprezentative pentru sculptura secolului al XVI -lea.
Manastirea PutnaDespre Manastirea Putna se stie ca este prima ctitorie a lui Stefan cel Mare. Mai mult, domnitorul a vrut ca ea sa fie locul de vesnica odihna. Astfel, la fel ca Bogdan I si Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare a dat ctitoriei sale menirea de necropola domnesca. Prin numeroasele danii facute, Domnitorul Stefan cel Mare si-a aratat pretuirea fata de biserica. Asa cum a fost consemnat in letopisetele Putna I si Putna II, domnitorul a pus piatra de temelie in luna iulie 1466. Construirea bisericii a durat trei ani, dar zidurile de incinta nu au fost insa inaltate decit in 1481. Sfintirea bisericii a fost facuta in anul 1470 pe 8 septembrie. Este foarte posibil ca manastirea sa fi suferit si unele modificari in 1484, in urma unui incendiu
Putnei i-au fost daruite de catre ctitorul ei o cadelnita din argint, avand o mare valoare aristica, cateva cruci de mana, printre care una sculptata in lemn de chiparos precum si icoane de o mare frumusete artistica.
Fara indoiala Biserica Manastirii Putna a fost monumentala, mesterii si .zugravii intrecindu-se in iscusinta. Despe frumusetea sa, pomeneste cronicarul Ion Neculce in scrierile sale.
Din fortificatiile manastirii lui Stefan cel Mare singura ramasita este Turnul tezaurului. Ridicat potrivit pisaniei in anul 1481 si conceput cu doua etaje, avind deasupra ultimului cat o terasa incinsa cu un parapet crenelat, descoperit, azi poarta un acoperis ascutit. Lumina partrunde printre ferestrele inguste, decorate cu chenare din piatra cioplita intr-o maniera laica amintind de goticul tirziu. Turnul intrarii, compus dintr-un parter strabatut de un gang si un etaj boltit prevazut cu metereze apartine veacurilor XVII-XVIII.
Interiorul bisericii cuprinde cinci incaperi (pridvor, pronaos, incaperea mormintelor, naos si altar) care apartin, cu siguranta planului original. Cele doua intrari dispuse pe laturile de sud si de nord ale pridvorului fac posibil accesul in biserica. Un chenar de influenta gotica, deosebit de interesant realizat, sustine usa de la intrarea in pronaos.
Zidurile sale adapostesc mormintul Domnitorului Stefan cel Mare. Frunze de stejar, tulpine indoite ce alcatuiesc patru medalioane in forma de inima si capul de bour decoreaza lespedea funerara depusa intr-o nisa din incaperea mormintelor. La Putna au mai fost inmormintate ultima sotie a domitorului - Maria Voichita -, cea de-a doua sotie - Maria de Mangop - avind o lespede funerara de influenta orientala, precum si cei doi fii ai lui Stefan cel Mare - Petru si Bogdan.
Actuala cladire se datoreaza veacului al XVII-lea fiind modificata ulterior in 1757 si la inceputul veacului nostru. Cu toate transformarile aduse, manastirea isi pastreaza neschimbat aspectul de cetate, atit de caracteristic marilor asezaminte
manastiresti moldovenesti.
Manastirea RascaManastirea Rasca a fost construita in mai multe etape: in 1512, Bogdan al III-lea a zidit chiliile, in 1540, episcopul Romanului Macarie impreuna cu logofatul Ioan si Teodor Bals zidesc biserica cu hramul "Sfantul Nicolae", in jurul bisericii se construiesc din porunca lui Petru Rares, ziduri inalte si puternice cu creneluri si turn, lucrare terminata in 1542.
Construita de Petru Rares in 1542, manastirea Rasca s-a deosebit initial de celelalte ctitorii ale voievodului prin dimensiunile ei mai reduse, precum si prin planul relativ simplu si, am spune, arhaizant: treflat, fara pridvor si camera mormintelor.
Nici elevatia monumentului nu ofera prea multe elemente de virtuozitate sau rafinament. Credincios a vechii traditii a arhitecturii moldovenesti, arhitectul de la Rasca a ridicat pe naos o turla pe arce diagonale, exprimata in exterior printr-o prisma octogonala, cu doua baze de aceasi forma, dealtfel refacute intre 1610-1617. Pe pronaos, o simpla calota de pandantivi, sustinuti pe arce adosate zidurilor. Intrarea este axiala. Din eventuala podoaba pictata initial in interior cat si in exterior n-a mai ramas nimic. Poate faptul ca peste un deceniu si ceva
Stamatello Kotronas, pictorul lui Alexandru Lapusneanu, a zugravit-o din nou, ar sugera ca Voda Rares nu a mai apucat sa o picteze.
Intre 1611-1617, vel vornicul Costea Bacioc a marit biserica, adaugand catre vest o mare incapere despartita in doua parti inegale si nesimetrice de o arcada. Fara insoiala, acest adaos tulbura ordonanta traditionala a incaperilor, dupa cum modifica ciudat planul de asamblu al edificiului, parand sa dispuna un pronaos dupa o camera a mormintelor, care comunica direct cu pronaosul, fara despartire, si prin care patrunde in biserica dintr-un pridvor lateral. Fata de aceatsa dispozitie, pronaosul vechi are o pozitie curioasa. Adaosul, ca forma si dimensiuni de plan, seamana cu un pronaos supralargit, dar proportiile sale alungite, diferind net de forma adunata a pronaosurilor traditionale, ii dau un aspect specific, nemaiintalnit la alte monumente.
Viziunea noastra asupra edificiului este, desigur, alterata de faptul ca de la data constructiei si pana acum solul a crescut considerabil in exterior, asa incat pridvorul lateral, odinioara inaltat cu cateva trepte, astazi apare ingropat. Dealtfel, din pridvor nu au mai ramas cateva resturi si urme: coloane octogonale adosate pe langa peretele bisericii si, adancita in pamant, o parte din pardoseala de lespezi.
Elementele de decor arhitectural sunt de un stil diferit de cele vechi: specifice secolului XVII si caracterizate de patrunderea formelor de influenta munteneasca si orientala. Asa sunt portalul de intrare de pe atura de sud, cu arcada in dubla acolada, incadrata de baghete incrucisate si suprapusa de "spranceana" cu profile de tip Renastere (ciudat amestec de forme traditionale moldovenesti si orientale)
si, in noul pronaos, nervurile masive, din trei toruri paralele cu prelungiri in consola, scuturi si imposte, in care motive muntenesti sunt preluate, folosite si dezvoltate intr-un mod original.
Inainte de interventia vornicului Bacioc, Alexandru Lapusneanu pusese sa se rezugraveasca biserica. Stamatello Kotronas din Zante a fost zugravul care a realizat aceasta decorare in linia traditionala a picturii din vremea lui Rares, preluata de Lapusneanu, dar aducand vizibile innoiri, atat in tematica iconografiei din exterior, cat si in stilul influentat de noutatile pe care Renasterea le adusese in vestul Peninsulei Balcanice. In ciuda refacerii picturii catre 1872, se mai poate inca destinge destul pentru a intelege calitatile remarcabile ale artistului.
In cursul seclului XVII s-au adaugat elemente importante la incinta. Poate zidul de incinta cu turnul caracteristic, intrunind clopotnita si intrarea, ca si cuhnea sa dateze din aceasta vreme, asa cum par sa o sugereze deschiderile in arc frant aplatizat, tipic orientale. Trapezaria, cu tencuieli profilate pe fatada, dateaza din 1765. La 1827 s-au savarsit reparatii, comportand modificari importante ale aspectului manastirii: acoperisurile cu bulb de pe turnul portii si de pe cuhne, daramarea pridvorului, inchiderea intrarii in biserica de pe latura de sud si deschiderea celei dinspre vest, repictarea integrala, dar culoare peste culoare.
Tabloul votiv il prezinta pe domnitorul Petru Rares impreuna cu familia. Biserica mai detine doua valoroase icoane din secolul al XV-lea. Intr-o camera din clopotnita manastirii Rasca, a stat inchis timp de sase luni marele istoric si om de stat Mihai Kogalniceanu, surghiunit in 1844 pentru vederile sale politice inovatoare, din porunca domnitorului Mihai Sturza.
In asamblu, cu agrearea treptata de elemente diverse ca data si stil, manastirea Rasca are un farmec patriarhal care-i este propriu.
Manastirea Sfantul Ioan cel Nou - SuceavaCatedrala si resedinta mitropolitana a Moldovei timp de peste 150 de ani, Manastirea Sfantul Ioan cel Nou din Suceava este cel mai important si impetuos asezamant religios si istoric din fosta capitala a Tarii Moldovei. Celebra manastire, care adaposteste moastele Sfantului Ioan cel Nou, impresioneaza si azi prin ritmul si armonia elementelor arhitectonice, prin ingemanarea dintre falnicii copaci, arborii ornamentali si turlele semete ale bisericii si clopotnitei sau prin unitatea simfonica a intregului ansamblu.
De sute de ani, de Sanziene, vin aici in pelerinaj numerosi credinciosi din toate provinciile istorice ale tarii, pentru a se ruga si a atinge inima iradianta si pura a orasului-racla de argint aurit cu ramasitele pamantesti ale martirului atat de venerat. Acest sfant lacas, cu o lumina suprafireasca tesuta din umbrele unor mari inaintasi (domnitori, ierarhi ai bisericii, mari demnitari, carturari sau monahi, dar si oameni simpli, unii dintre ei sfinti necunoscuti), care au petrecut cu totii aici sublime momente de reculegere si traire intru Hristos, este o carte-oglinda din
piatra si spirit cu peceti de taina, in care fiecare sucevean isi poate regasi identitatea profunda, atemporala.
Desi principalii ctitori ai bisericii sunt fiul si nepotul lui Stefan cel Mare, Bogdan al III-lea si Stefanita Voda, un pomelnic al bisericii din 1796 se apropie probabil mai mult de realitate, numele lui Stefan cel Mare si cele ale sotiilor sale, Maria de Mangop si Maria Voichita, fiind trecute inaintea celor doi. Biserica Sfantul Gheorghe, construita in spiritul celei de la Manastirea Neamt, cu scopul de a fi resedinta mitropolitana (cea de la Mirauti fiind demult neincapatoare pentru Curtea Domneasca), este un adevarat testament de piatra, impodobit cu roua spiritului, al lui Stefan cel Mare.
Inaltata din piatra bruta si caramida (la bolti si fatade) de Bogdan al III-lea pana la nivelul ferestrelor, constructia bisericii a fost reluata si definitivata de Stefanita Voda abia in 1522, fiind sfintita de catre mitropolitul Teoctist al II-lea, dar acoperisul de plumb, metal comandat de la regele Poloniei abia in luna decembrie, a fost montat probabil la inceputul anului 1523. Tot Stefanita Voda a dispus realizarea picturii interioare, dupa un program iconografic care respecta noul stil moldovenesc cristalizat intre 1487 si 1497, impresionanta fiind mai ales scena ''Rastignirii'' din naos.
Pictura originara a fost spalata si refacuta partial, mai ales in pronaos si pridvor, de pictorul austriac Johan Viertelberger, care a lucrat timp de trei ani in perioada restaurarii generale coordonata de compatriotul sau, arhitectul Romstorfer, la inceputul secolului al XX-lea. Innegrita din nou de fum, ea a inceput sa fie refacuta si spalata din anul 2000, sub conducerea cunoscutului pictor profesor Oliviu Boldura, dar lucrarile stagneaza din lipsa de fonduri.
Cele mai de pret odoare ale bisericii Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, sunt desigur sfintele moaste ale Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, asezate intr-o racla de argint aurit realizata cu mare maiestrie de mesterii locali in vremea lui Alexandru cel Bun, ''capodopera argintariei din Moldova si totodata din tarile romane in secolul al XV-lea''(Vasile Dragut). Modelate prin ciocanire si gravare, placile de argint contin 12 scene asezate pe doua registre cu imagini din viata martirului. Numarul mare de personaje, multe dintre ele in pozitii care sugereaza
miscarea si dramatismul, finetea si exactitatea desenului, expresivitatea chipurilor redate pe spatii atat de mici, freamatul de argint al gesturilor si trasaturilor multimilor, fac din aceasta racla un obiect pe masura continutului pe care-l adaposteste, o minune a artei medievale romanesti.
Ioan era un negustor crestin din Trapezunt (Asia Mica), unde s-a nascut in jurul anului 1300, si care obisnuia sa vanda matasuri, smirna, icoane, cadelnite si sa cumpere de pe alte meleaguri, in special din Tara Moldovei, vite, griu, vin... In anul 1332, calatorind spre Cetatea Alba pe corabia venetiana a armatorului Reiz, intra intr-o disputa religioasa cu acesta, care era un fervent adept al unor idei schismatice. Infuriat si dornic de razbunare, dupa ce pune piciorul pe tarm, Reiz merge la hanul tatar, eparhul Cetatii Albe, pe care il minte ca respectatul si cuviosul negustor Ioan doreste sa-si paraseasca credinta si sa treaca la cea islamica. Cand aude de la han aceste vorbe ''mai amare ca fierea'', tanarul Ioan denunta inscenarea si vorbeste ca un adevarat si statornic adept al lui Hristos.
Cuprins de manie si socotind ca a fost jignit, eparhul cetatii ordona ca negustorul din Trapezunt sa fie supus celor mai groaznice torturi pentru a-si renega credinta. El este legat de coada unui armasar si tarat pe strazile orasului, cu trupul sfasiat de pietrele caldarimului, apoi decapitat si abandonat. Trei ingeri imbracati in costume albe stralucitoare coboara pentru a transfigura trupul pamantesc al martirului, confundati de un pagan cu preoti crestini veniti sa-l ridice. Incercand sa traga cu arcul in ei, paganul ramane impietrit in pozitia de tragere o noapte intreaga. La auzul minunii, hanul tatar accepta ca Ioan sa fie inmormantat in cimitirul crestin, dupa randuielile bisericii ortodoxe. Asezate pe sfinta masa a
altarului bisericii ortodoxe din Cetatea Alba, moastele Sfantului Ioan au stat acolo circa 70 de ani, fiind venerate de credinciosi, incepand de atunci, pentru sirul nesfarsit de minuni si tamaduiri. In 1402, ele au fost aduse la Suceava de Alexandru cel Bun si sotia sa Ana, care era bolnava, dar a fost vindecata apoi si ea in chip miraculos de acestea, fiind depuse in biserica Mirauti, sediul Mitropoliei Moldovei pana la inaltarea bisericii Sfantul Gheorghe.
PICTURA. Partea superioara a peretelui vestic a fost pictata in 1895 de catre Vladimir Mironescu, cele patru scene realizate in culori calde si cu o tehnica si o viziune mai apropiate de arta laica decat de cea post-bizantina, infatisand momente semnificative din viata Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, unul din marii ocrotitori ai Moldovei: judecata, martiriul, ingerii inconjurand trupul mucenicului si aducerea moastelor la Suceava. Cele doua randuri de chilii de la est si sud au fost inaltate de mitropolitul Iacob Putneanul in 1750, iar cladirea staretiei in anii 1894-1896, sub directa indrumare a arhimandritului Emanuil Ciuntuleac.
Pictura exterioara a fostei catedrale mitropolitane, din pacate in mare parte deteriorata, a fost realizata in 1534, deci apartine epocii lui Petru Rares, cand s-a format si s-a consolidat in acest sfant lacas celebra Scoala de pictura sacra de la Suceava, care a dat pictori de geniu, precum Dragos Coman sau Toma de la Suceava.
ARHITECTURA. La nici o alta manastire din nordul Moldovei nu se regaseste o atat de complexa comuniune de stiluri si ctitori din epoci diferite, ce se desfasoara pe durata a 600 de ani, de la racla de argint aurit din vremea lui Alexandru cel Bun la noul paraclis cu hramul Sfantul Ioan cel Nou, sfintit in 1998, ctitorie a IPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei si Radautilor.
Compusa din pridvor (un element care se va impune mai ales in epoca lui Petru Rares), pronaos, naos si sfantul altar, biserica Sfantul Gheorghe respecta planul triconc cu turla pe naos. Actualul pridvoras de la intrare a fost adaugat de mitropolitul Veniamin Costachi in anul 1837. Stralucitorul acoperis, care pastreaza doar forma initiala, este alcatuit din 10.000 de tigle smaltuite de culoare caramizie, galbena, albastra, verde si neagra, cu motive geometrice, fiind refacut in 1985, cand staret era parintele Grigorie, respectandu-se aspectul si tehnica
folosite de arhitectul austriac Karl Romstorfer la restaurarea generala din anii 1904-1910. Acelasi arhitect cu studii la Viena a construit un nou si impozant baldachin pentru racla Sfantului Ioan cel Nou, pe locul celui vechi donat de fratii Ieremia, Simion si Gheorghe Movila.
Catapeteasma sculptata in lemn, cu ornamente bogate si frumoase, a fost realizata in 1796 de slugerul Toader din tinutul Dorohoiului, fiind refacuta si poleita din nou in 1870, de catre zugravul A. Strajescul.
Contraforturile si firidele alungite, ocnitele si discurile smaltuite, cu bumb la mijloc, diferit colorate, accentueaza caracterul de maretie si monumentalitate al sfintului lacas. Masivul si elegantul turn-clopotnita, construit cu un singur cat, prin stradania domnitorului Petru Schiopul, in 1589, a castigat in inaltime si maretie tot in timpul restaurarii realizate de Romstorfer, care i-a adaugat etajul si turla, decorate cu firide si ocnite. Eclesiarnita-paraclis de dimensiuni mici, situata pe latura de nord-est a ansamblului manastiresc, este ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca, zidita in timpul domniei lui Miron Barnovski.
Manastirea SlatinaCtitorie a domnitorului Moldovei, Alexandru Lapusneanu. Construita intre 1554-1558 ca necropola domneasca a familiei. Are aspectul unei adevarate fortarete remarcandu-se printr-o deosebita valoare arhitectonica si artistica, ce reinvie si continua traditiile epocii lui Stefan cel Mare si Petru Rares. Manastirea Zamca - SuceavaComplexul medieval Zamca, a fost ridicat in anul 1606 de armenii refugiati in Moldova inca din sec. XVI. Manastirea Zamca este cel mai important edificiu religios construit de colonia armeana din Suceava.
Ridicata pe un platou din partea de vest a orasului, constructia ocupa o buna pozitie strategica. Ansamblul arhitectural este format din trei cladiri (biserica principala, turnul - clopotnita si paraclisul amenajat in vechiul turn de intrare in incinta manastirii).
Cercetarile arheologice efectuate au infirmat unele pareri in legatura cu existenta aici a unei manastiri in sec. XV si s-a precizat ca actualele constructii au fost ridicate in sec. XVII. Dealtfel, pe cheia de bolta a arcadei estice de la intrarea turnului-clopotnita este mentionata data constructiei: 1606. Dupa amploarea complexului si lipsa de unitate stilistica este mai usor de presupus ca manastirea a avut mai multi ctitori, unul dintre ei fiind Agopsa, fiul lui Amira, de la inceputul secolului al XVII-lea (1606-1608).
La sfarsitul sec. XVII, trupele polone de sub comanda lui Ioan Sobieski au ocupat Suceava, stabilindu-si cartierul general la Zamca. Cu acest prilej, constructiile au avut mult de suferit, starea de deteriorare accentuindu-se in asa fel, incat la inceputul sec. XVIII au fost necesare lucrari de consolidare. Biserica a fost construita dupa un plan dreptunghiular, compunandu-se din pronaos, naos si altar. Intrarile au fost practicate, una in peretele nordic al naosului, iar cea de-a doua in peretele vestic al pronaosului. Catapeteasma a fost inlocuita cu o draperie simpla suspendata de o barna transversala. Boltirea naosului este specific moldoveneasca. Pronaosul, patrat, este boltit cu o calota sferica sprijinita pe patru arcuri. In pronaos, zidul despartitor are doua ferestre, de o parte si de alta a usii.
In exterior, biserica are o linie arhitectonica simpla. Cate o pereche de contraforturi de forma octogonala sprijina de o parte si de alta zidurile. Decoratia imbina elemente de traditie gotica si clasica cu motive noi, de influenta orientala.
Arhitectura exterioara, de mare simplitate, este specifica perioadei de trecere de la edificiile pictate integral, spre o noua forma neinchegata inca. Zidul de incinta formeaza un trapez alungit, cu laturi sprijinite din loc in loc de contraforturi. Laturile paralele ating lungimea de 59 metri si respectiv 66 metri, iar celelalte doua de 70 metri si 74 metri. Grosimea zidului este de un metru si inaltimea atinge in unele locuri 4 metri.
Desi a fost construita pentru necesitatile de cult ale coloniei armenesti din Suceava, ea se incadreaza "perfect in formele si directiile de baza ale arhitecturii religioase moldovenesti".
Sursa http://www.infotravelromania.ro/
Legenda lui Dracula
Dracula – asa cum este perceput astazi – constituie rezultatul interferentei unor fapte istorice reale, intrate in legenda, legate de domnia lui Vlad Tepes – Dracula, al consemnarilor unor cronicari ai vremii, cu intentia de a-l pune pe marele voievod intr-o lumina nefavorabila, amplificate in secolele urmatoare prin asocierea cu personajul romanului de fictiune „Dracula”, aparut in Anglia, in 1897, avandu-l ca autor pe scriitorul irlandez Bram Stoker.
Adevarul despre domnitorul Tarii Romanesti Vlad Tepes (1456-1462; 1476) este cunoscut din numeroase lucrari apartinand istoricilor romani si straini. Convins ca numai o domnie puternica in interior putea sa asigure ordinea in tara si sa organizeze cu succes apararea ei de primejdiile externe Vlad Tepes recurge la o domnie autoritara, impune supusilor sai cinstea si harnicia ca virtuti; necinstea (hotia) lenevia si viclenia erau pedepsite cu asprime prin tragerea in teapa, o pedeapsa cruda, dar care poate fi inteleasa doar in raport cu epoca in care a trait, o epoca de mare cruzime, care a cunoscut si alte pedepse, la fel de aspre, cum ar fi arderea pe rug, spanzuratoarea etc..
Ca urmare a masurilor sale drastice, Vlad Tepes a reusit sa instaureze ordinea in tara: „strain de mila si de indurare – spune istoricul A.D.Xenopol – el puse cumplita lui fire in slujba tarii sale si dupa ce o curata de rele launtrice, el puse piept injosirii in care cazuse tara”.
Faptele sale au atras insa ura multora dintre contemporanii sai. Acestia l-au defaimat si acuzat de intelegeri cu turcii contrare intereselor tarii; a fost inchis de catre regele Matei Corvin si mai tarziu chipul sau de om crud, dar care a pus „cumplita lui fire in slujba tarii sale”, a fost asociat cu vampirul Dracula, personajul principal din celebrul roman de fictiune „Dracula” al scriitorului irlandez Bram Stoker aparut la Londra in 1897 si considerat de catre Oscar Wilde „poate cel mai frumos roman din toate timpurile”.
Legatura care se face intre personajul din romanul lui Bram Stoker si domnitorul Vlad Tepes-Dracula este sugerata chiar de catre autor, care consemneaza: ”… a fost intr-adevar acel voievod Dracula care si-a dobandit numele impotrivindu-se turcilor peste marele fluviu chiar de la frontiera cu Turcia”. Bram Stoker crede ca acesta nu a fost un om obisnuit „caci de-a lungul secolelor s-a vorbit de el ca de cel mai iscusit, cel mai viclean dar si cel mai viteaz dintre fiii tarii de dincolo de padure, spiritul lui ager si vointa lui de fier au intrat cu el in mormant si lupta si acum”. Aici autorul face legatura cu credinta legata de strigoi, a caror existenta, imaginata de credintele populare, nu se sfarseste odata cu generatia din care provine: „Ne-mortii (adica strigoii, vampirii) sufera de blestemul nemuririi, spune Bram Stoker, trec dintr-o epoca in alta inmultindu-si victimele, sporind relele lumii …”.
Personajele din romanul „Dracula” sunt rezultatul fanteziei autorului, dar faptele contelui Dracula si sfarsitul acestuia au la baza credintele populare legate de existenta unor forte ale raului: vampiri sau strigoi. In credintele mai multor popoare vampiri sunt oamenii morti care in virtutea unei pedepse sau a unui blestem din timpul vietii, isi parasesc noaptea mormantul si ratacesc printre oamenii vii care dorm si le sug sangele – singura lor hrana. Tot vampir este considerat si liliacul, un animal care ziua traieste in pestera iar noaptea iese si le suge sangele oamenilor.* In America centrala si in America de Sud vampirii sunt o specie de lilieci mari care se hranesc cu sangele pasarilor si mamiferelor surprinse in somn. In celebra sa lucrare Odisseea, poetul antic Homer, identifica liliacul cu sufletele mortilor.
In credintele populare din spatiul carpato-danubiano-pontic corespondentul vampirului in acceptiunea de oameni morti care isi parasesc noaptea mormantul si ratacesc printre oamenii vii pe care-i surprind in somn si le fac o multime de neplaceri si daune, le sug sangele si iau laptele de la vite, este strigoiul. Poate fi strigoi viu, acela care – dupa cum consemneaza folcloristul I. Aurel Candrea - „toata ziua isi vede de treburi ca ceilalti oameni, dar noaptea indata ce a adormit ii iese sufletul care se duce sa se intalneasca cu alti strigoi, iar trupul ramane ca mort pe pat. Sufletele acestor strigoi … ucid copii si le sug sangele, iau mana de la vaci si de la semanaturi”. Acelasi autor spune ca „atunci, cand moare una dintre aceste fiinte despre care se crede ca a fost strigoi se vara prin inima o frigare inrosita in foc sau un par pentru ca sufletul ei sa nu mai poata iesi din mormant si sa nu mai chinuiasca oamenii noaptea”.
In mitologia romaneasca sunt si strigoi morti, acele spirite ale mortilor care provin din oamenii fosti strigoi in viata sau la care li s-a gresit ceva din randuielile de la inmormantare, au ratacit drumul spre lumea de dincolo sau nu au avut cu ce sa-si plateasca vamile. Pe langa daunele pe care le fac oamenilor in viata – spune Sim. Fl. Marian – strigoii morti „mananca rand pe rand cate un membru din familia lor sau le mananca numai inima si le sug sangele”.
Asa cum este interpretat astazi, Dracula apare in persoana voievodului Tarii Romanesti, Vlad Tepes, sub al carui chip (infatisat intr-o xilogravura din „Povestirile germane despre Dracula Voievod” aparuta la Nurenberg in 1488) este reprezentat in numeroase reclame comerciale. In aceasta ipostaza nu mai este privit ca o adevarata personalitate istorica, ci ca un vampir asa cum este cunoscut, de catre turistii occidentali, din romanul lui Bram Stoker si din numeroasele filme care au fost turnate in Vest, incepand din anul 1922.
Astfel, in timp ce portretul domnitorului roman, care apare pe coperta editiei Povestirilor germane, publicata la Bamberg, in 1491, sugereaza un simt al dreptatii pe care l-a transpus in viata, cu mijloace de o cruzime deosebita, judecate dupa normele epocii contemporane, dar tipice epocii in care a trait, imaginea transpusa pe ecran ne reda un Dracula cu o figura de o cruzime ce nu mai are de-a face cu spiritul de dreptate. Aceasta imagine, fantezista si infioratoare, este pe gustul turistului plecat in cautarea senzationalului si care, odata ajuns in Romania, a asociat si castelul Bran (care prin infatisarea si amplasarea sa degaja un aer de mister) cu locurile pe unde a bantuit imaginarul Dracula.
Castelul Bran, unul dintre cele mai valoroase monumente de arhitectura medievala din Romania, cu functii istorice, militare si economice, este cunoscut de catre turistii din intreaga lume drept Castelul lui Dracula.
Majoritatea turistilor, dupa ce viziteaza castelul Bran, pleaca dezamagiti ca nu l-au intalnit pe Dracula – Vampirul care suge sangele oamenilor, cunoscut din filme si asociat cu figura domnitorului roman Vlad Tepes – Dracula. Si nu-l intalnesc pentru ca vizitatorii nu fac distinctie intre o realitate istorica si o povestire la originea careia stau atat personajul din romanul lui Bram Stoker, intitulat Dracula, in care actiunea are la baza credintele populare despre strigoi si vampiri cat si legendele despre Vlad Tepes, in special acelea care-l prezinta ca pe un voievod crud. Interferenta personajului principal din romanul Dracula cu legendele despre domnitorul real Vlad Tepes – Dracula, o personalitate de referinta a istoriei romanilor, a dat nastere unui personaj imaginar cunoscut sub numele de Dracula vampirul, ca intruchipare a unui duh rau, care tulbura linistea oamenilor, ii chinuie si pe cei intrati sub stapanirea lui ii transforma in aceste forte ale raului. Acest personaj exista la nivelul imaginarului si nu poate fi ilustrat intr-o expozitie muzeala asa cum este cea din Castelul Bran.
Castelul Bran a fost botezat castelul lui Dracula in urma cu trei decenii, de catre turisti, in special americani, veniti in cautarea lui Dracula din filmele de groaza realizate dupa romanul lui Bram Stoker. Turistii au surprins la intrarea in Transilvania un castel care prin infatisare se asemana cu castelul descris de catre autorul irlandez. De aceea l-au botezat Castelul lui Dracula. Ce legatura poate fi intre Dracula din imaginatia turistului venit in cautarea vampirului si Castelul Bran? Este simplu. Daca este vorba de domnitorul Tarii Romanesti, istoria consemneaza mai multe campanii intreprinse de catre Vlad – Tepes – Dracula de pedepsire a negustorilor sasi brasoveni care nu se supuneau poruncilor voievodului cu privire la comertul prin targurile din Tara Romaneasca. Si este logic ca trecerea sa se fi facut pe la Bran, trecatoarea cea mai apropiata de Brasov, care facea legatura cu Targovistea, resedinta domnului muntean. Relatiile cu castelanii de la Bran nu vor fi fost prea cordiale, intrucat acestia erau reprezentanti ai cetatii Brasovului, ostil lui Vlad Tepes.
Daca Vlad Tepes a stapanit Castelul Bran e greu de raspuns intrucat documentele scrise nu consemneaza acest lucru. Dar documentele existente in arhive cu privire la Cetatea - Castel Bran, atatea cate se mai pastreaza, sunt cu caracter preponderent administrativ; se refera la veniturile si cheltuielile de pe domeniul cetatii Bran si in foarte mica masura la evenimente cu caracter politico-militar. Se poate sustine insa ca in toamna anului 1462, dupa ce oastea regelui Ungariei, Matei Corvin, l-a prins in apropierea cetatii de la Podul Dambovitei, de langa Rucar, situata la cca 25 km de Bran, domnitorul Vlad-Tepes a fost dus la Castelul Bran si inchis aici timp de vreo doua luni, dupa cum consemneaza recentul volum Vlad-Tepes Dracula, Editura Mirador, Arad, 2002, autor Gheorghe Lazea Postelnicu. De aici a fost dus si intemnitat la Cetatea Visegrad.
In ceea ce priveste vampirul, cunoscut in folclorul romanesc sub denumirea de strigoi, (denumirea de vampir este intalnita la sarbi) este de mentionat faptul ca si in satele Branului se pastreaza credinta cu privire la existenta unor duhuri rele numite steregoi (varianta a strigoiului).
Batranii satelor isi amintesc ca pana in urma cu o jumatate de secol se credea ca existau anumiti oameni in viata – strigoi – care ziua duceau o viata normala, iar in timpul noptii in somn, sufletele lor paraseau trupul si bantuiau prin sat si chinuiau oamenii in somn. Aceste duhuri rele bantuiau de la miezul noptii pana la primul cantat al cocosilor, cand nu mai aveau puterea de a pricinui rele oamenilor.
Credinta in strigoi si celelalte duhuri rele reprezinta o componenta a mitologiei populare. Ea poate fi povestita, imaginata de fiecare individ. Dar dincolo de acest univers imaginar populat cu vampiri si fantome, turistul poate intalni la Bran o realitate care-i va bucura si odihni sufletul.
Cu imaginea fiorosului Dracula in gand, venit la Bran, turistul va putea intalni in pitorestile locuri din aceasta zona de munte ciobani cu turme la pascut sau la cositul ierburilor, ale caror femei tes la razboi textilele ce impodobesc interioarele caselor sau pregatesc mancaruri traditionale (bulzul ciobanesc, pastrama, laptele batut etc.) atat in propria gospodarie cat si in pensiuni pregatite anume pentru cei ce vor sa petreaca la Bran de la rasaritul si pana la apusul soarelui si chiar peste noapte cand poate, in vis, va veni si Dracula vampirul a carui forta se va ofili la vederea catelului de usturoi asezat de gospodina deasupra usii la intrare pentru ca asa stie ea din batrani ca se apara casa de duhurile rele.
Sursa: www.brancastlemuseum.ro
Adevarul despre domnitorul Tarii Romanesti Vlad Tepes (1456-1462; 1476) este cunoscut din numeroase lucrari apartinand istoricilor romani si straini. Convins ca numai o domnie puternica in interior putea sa asigure ordinea in tara si sa organizeze cu succes apararea ei de primejdiile externe Vlad Tepes recurge la o domnie autoritara, impune supusilor sai cinstea si harnicia ca virtuti; necinstea (hotia) lenevia si viclenia erau pedepsite cu asprime prin tragerea in teapa, o pedeapsa cruda, dar care poate fi inteleasa doar in raport cu epoca in care a trait, o epoca de mare cruzime, care a cunoscut si alte pedepse, la fel de aspre, cum ar fi arderea pe rug, spanzuratoarea etc..
Ca urmare a masurilor sale drastice, Vlad Tepes a reusit sa instaureze ordinea in tara: „strain de mila si de indurare – spune istoricul A.D.Xenopol – el puse cumplita lui fire in slujba tarii sale si dupa ce o curata de rele launtrice, el puse piept injosirii in care cazuse tara”.
Faptele sale au atras insa ura multora dintre contemporanii sai. Acestia l-au defaimat si acuzat de intelegeri cu turcii contrare intereselor tarii; a fost inchis de catre regele Matei Corvin si mai tarziu chipul sau de om crud, dar care a pus „cumplita lui fire in slujba tarii sale”, a fost asociat cu vampirul Dracula, personajul principal din celebrul roman de fictiune „Dracula” al scriitorului irlandez Bram Stoker aparut la Londra in 1897 si considerat de catre Oscar Wilde „poate cel mai frumos roman din toate timpurile”.
Legatura care se face intre personajul din romanul lui Bram Stoker si domnitorul Vlad Tepes-Dracula este sugerata chiar de catre autor, care consemneaza: ”… a fost intr-adevar acel voievod Dracula care si-a dobandit numele impotrivindu-se turcilor peste marele fluviu chiar de la frontiera cu Turcia”. Bram Stoker crede ca acesta nu a fost un om obisnuit „caci de-a lungul secolelor s-a vorbit de el ca de cel mai iscusit, cel mai viclean dar si cel mai viteaz dintre fiii tarii de dincolo de padure, spiritul lui ager si vointa lui de fier au intrat cu el in mormant si lupta si acum”. Aici autorul face legatura cu credinta legata de strigoi, a caror existenta, imaginata de credintele populare, nu se sfarseste odata cu generatia din care provine: „Ne-mortii (adica strigoii, vampirii) sufera de blestemul nemuririi, spune Bram Stoker, trec dintr-o epoca in alta inmultindu-si victimele, sporind relele lumii …”.
Personajele din romanul „Dracula” sunt rezultatul fanteziei autorului, dar faptele contelui Dracula si sfarsitul acestuia au la baza credintele populare legate de existenta unor forte ale raului: vampiri sau strigoi. In credintele mai multor popoare vampiri sunt oamenii morti care in virtutea unei pedepse sau a unui blestem din timpul vietii, isi parasesc noaptea mormantul si ratacesc printre oamenii vii care dorm si le sug sangele – singura lor hrana. Tot vampir este considerat si liliacul, un animal care ziua traieste in pestera iar noaptea iese si le suge sangele oamenilor.* In America centrala si in America de Sud vampirii sunt o specie de lilieci mari care se hranesc cu sangele pasarilor si mamiferelor surprinse in somn. In celebra sa lucrare Odisseea, poetul antic Homer, identifica liliacul cu sufletele mortilor.
In credintele populare din spatiul carpato-danubiano-pontic corespondentul vampirului in acceptiunea de oameni morti care isi parasesc noaptea mormantul si ratacesc printre oamenii vii pe care-i surprind in somn si le fac o multime de neplaceri si daune, le sug sangele si iau laptele de la vite, este strigoiul. Poate fi strigoi viu, acela care – dupa cum consemneaza folcloristul I. Aurel Candrea - „toata ziua isi vede de treburi ca ceilalti oameni, dar noaptea indata ce a adormit ii iese sufletul care se duce sa se intalneasca cu alti strigoi, iar trupul ramane ca mort pe pat. Sufletele acestor strigoi … ucid copii si le sug sangele, iau mana de la vaci si de la semanaturi”. Acelasi autor spune ca „atunci, cand moare una dintre aceste fiinte despre care se crede ca a fost strigoi se vara prin inima o frigare inrosita in foc sau un par pentru ca sufletul ei sa nu mai poata iesi din mormant si sa nu mai chinuiasca oamenii noaptea”.
In mitologia romaneasca sunt si strigoi morti, acele spirite ale mortilor care provin din oamenii fosti strigoi in viata sau la care li s-a gresit ceva din randuielile de la inmormantare, au ratacit drumul spre lumea de dincolo sau nu au avut cu ce sa-si plateasca vamile. Pe langa daunele pe care le fac oamenilor in viata – spune Sim. Fl. Marian – strigoii morti „mananca rand pe rand cate un membru din familia lor sau le mananca numai inima si le sug sangele”.
Asa cum este interpretat astazi, Dracula apare in persoana voievodului Tarii Romanesti, Vlad Tepes, sub al carui chip (infatisat intr-o xilogravura din „Povestirile germane despre Dracula Voievod” aparuta la Nurenberg in 1488) este reprezentat in numeroase reclame comerciale. In aceasta ipostaza nu mai este privit ca o adevarata personalitate istorica, ci ca un vampir asa cum este cunoscut, de catre turistii occidentali, din romanul lui Bram Stoker si din numeroasele filme care au fost turnate in Vest, incepand din anul 1922.
Astfel, in timp ce portretul domnitorului roman, care apare pe coperta editiei Povestirilor germane, publicata la Bamberg, in 1491, sugereaza un simt al dreptatii pe care l-a transpus in viata, cu mijloace de o cruzime deosebita, judecate dupa normele epocii contemporane, dar tipice epocii in care a trait, imaginea transpusa pe ecran ne reda un Dracula cu o figura de o cruzime ce nu mai are de-a face cu spiritul de dreptate. Aceasta imagine, fantezista si infioratoare, este pe gustul turistului plecat in cautarea senzationalului si care, odata ajuns in Romania, a asociat si castelul Bran (care prin infatisarea si amplasarea sa degaja un aer de mister) cu locurile pe unde a bantuit imaginarul Dracula.
Castelul Bran, unul dintre cele mai valoroase monumente de arhitectura medievala din Romania, cu functii istorice, militare si economice, este cunoscut de catre turistii din intreaga lume drept Castelul lui Dracula.
Majoritatea turistilor, dupa ce viziteaza castelul Bran, pleaca dezamagiti ca nu l-au intalnit pe Dracula – Vampirul care suge sangele oamenilor, cunoscut din filme si asociat cu figura domnitorului roman Vlad Tepes – Dracula. Si nu-l intalnesc pentru ca vizitatorii nu fac distinctie intre o realitate istorica si o povestire la originea careia stau atat personajul din romanul lui Bram Stoker, intitulat Dracula, in care actiunea are la baza credintele populare despre strigoi si vampiri cat si legendele despre Vlad Tepes, in special acelea care-l prezinta ca pe un voievod crud. Interferenta personajului principal din romanul Dracula cu legendele despre domnitorul real Vlad Tepes – Dracula, o personalitate de referinta a istoriei romanilor, a dat nastere unui personaj imaginar cunoscut sub numele de Dracula vampirul, ca intruchipare a unui duh rau, care tulbura linistea oamenilor, ii chinuie si pe cei intrati sub stapanirea lui ii transforma in aceste forte ale raului. Acest personaj exista la nivelul imaginarului si nu poate fi ilustrat intr-o expozitie muzeala asa cum este cea din Castelul Bran.
Castelul Bran a fost botezat castelul lui Dracula in urma cu trei decenii, de catre turisti, in special americani, veniti in cautarea lui Dracula din filmele de groaza realizate dupa romanul lui Bram Stoker. Turistii au surprins la intrarea in Transilvania un castel care prin infatisare se asemana cu castelul descris de catre autorul irlandez. De aceea l-au botezat Castelul lui Dracula. Ce legatura poate fi intre Dracula din imaginatia turistului venit in cautarea vampirului si Castelul Bran? Este simplu. Daca este vorba de domnitorul Tarii Romanesti, istoria consemneaza mai multe campanii intreprinse de catre Vlad – Tepes – Dracula de pedepsire a negustorilor sasi brasoveni care nu se supuneau poruncilor voievodului cu privire la comertul prin targurile din Tara Romaneasca. Si este logic ca trecerea sa se fi facut pe la Bran, trecatoarea cea mai apropiata de Brasov, care facea legatura cu Targovistea, resedinta domnului muntean. Relatiile cu castelanii de la Bran nu vor fi fost prea cordiale, intrucat acestia erau reprezentanti ai cetatii Brasovului, ostil lui Vlad Tepes.
Daca Vlad Tepes a stapanit Castelul Bran e greu de raspuns intrucat documentele scrise nu consemneaza acest lucru. Dar documentele existente in arhive cu privire la Cetatea - Castel Bran, atatea cate se mai pastreaza, sunt cu caracter preponderent administrativ; se refera la veniturile si cheltuielile de pe domeniul cetatii Bran si in foarte mica masura la evenimente cu caracter politico-militar. Se poate sustine insa ca in toamna anului 1462, dupa ce oastea regelui Ungariei, Matei Corvin, l-a prins in apropierea cetatii de la Podul Dambovitei, de langa Rucar, situata la cca 25 km de Bran, domnitorul Vlad-Tepes a fost dus la Castelul Bran si inchis aici timp de vreo doua luni, dupa cum consemneaza recentul volum Vlad-Tepes Dracula, Editura Mirador, Arad, 2002, autor Gheorghe Lazea Postelnicu. De aici a fost dus si intemnitat la Cetatea Visegrad.
In ceea ce priveste vampirul, cunoscut in folclorul romanesc sub denumirea de strigoi, (denumirea de vampir este intalnita la sarbi) este de mentionat faptul ca si in satele Branului se pastreaza credinta cu privire la existenta unor duhuri rele numite steregoi (varianta a strigoiului).
Batranii satelor isi amintesc ca pana in urma cu o jumatate de secol se credea ca existau anumiti oameni in viata – strigoi – care ziua duceau o viata normala, iar in timpul noptii in somn, sufletele lor paraseau trupul si bantuiau prin sat si chinuiau oamenii in somn. Aceste duhuri rele bantuiau de la miezul noptii pana la primul cantat al cocosilor, cand nu mai aveau puterea de a pricinui rele oamenilor.
Credinta in strigoi si celelalte duhuri rele reprezinta o componenta a mitologiei populare. Ea poate fi povestita, imaginata de fiecare individ. Dar dincolo de acest univers imaginar populat cu vampiri si fantome, turistul poate intalni la Bran o realitate care-i va bucura si odihni sufletul.
Cu imaginea fiorosului Dracula in gand, venit la Bran, turistul va putea intalni in pitorestile locuri din aceasta zona de munte ciobani cu turme la pascut sau la cositul ierburilor, ale caror femei tes la razboi textilele ce impodobesc interioarele caselor sau pregatesc mancaruri traditionale (bulzul ciobanesc, pastrama, laptele batut etc.) atat in propria gospodarie cat si in pensiuni pregatite anume pentru cei ce vor sa petreaca la Bran de la rasaritul si pana la apusul soarelui si chiar peste noapte cand poate, in vis, va veni si Dracula vampirul a carui forta se va ofili la vederea catelului de usturoi asezat de gospodina deasupra usii la intrare pentru ca asa stie ea din batrani ca se apara casa de duhurile rele.
Sursa: www.brancastlemuseum.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)